EVENIMENTUL ZILEI

Solstiţiul de vară – ” soarele stă”…

La data de 21 iunie, ora 01:34 de minute, longitudinea astronomica a
Soarelui este de 90 grade , el intrind in semnul zodiacal Racul. Este
momentul solstitiului de vara, ce marcheaza inceputul verii astronomice
.In aceasta zi Soarele se va afla cel mai sus pe cer la mijlocul zilei
,fiind cea mai lunga zi a anului .Ziua va avea 15 h si 32 de minute si noaptea cea mai scurat  8h si 28 de minute




Denumirea de solstitiu (“Soarele sta”) este data de faptul ca la
data respectiva are loc schimbarea gradientului miscarii Soarelui in
raport cu declinatiile acestuia. Soarele aflindu-se la culminatie
(pentru latitudinea medie a tarii noastre) la 67 grade si 52minute
deasupra orizontului, durata zilei va avea cea mai mare valoare din an,
respectiv 15h 32m, durata noptii fiind de numai 8h 28m. Din acelasi
motiv, si crepusculul are durata maxima din an, iar la latitudinile
ridicate, crepusculul se prelungeste toata noaptea, locuitorii
regiunilor respective fiind martorii frumoaselor “nopti albe”.




Dupa momentul solstitiului de vara, durata zilei va incepe sa scada,
iar a noptii sa creasca, timp de 6 luni, pina la 21 decembrie, momentul
solstitiului de iarna. Evident, in emisfera sudica a Pamintului
fenomenul se deruleaza in sens invers.


Traditia si superstitiile au radacini stravechi, fiindca cea mai
lunga zi a anului a fost considerata punct de balanta, de rascruce, de
schimbare a anului, cand exista un anume moment in care toate stihiile
stau in cumpana, o zi a absolutului inscrisa sub semnul focului care
este simbolul soarelui.

Vechii celti serbau intre 20 si 23 iunie solstitiul, aducand in
acest fel multumiri zeitei Litha care asigura fertilitate, bogatie,
putere si ordine. Vechii germani, aprindeau focuri pe munte si
rostogoleau la vale roti aprinse care simbolizau soarele si pe zeul lor
Wotan, in acelasi timp ele avand rolul sa puna pe fuga spiritele rele.


[


In vechea Irlandă, sărbătoarea solstiţiului de vară era dedicată
reginei zânelor din South Munster – Aina, considerată cea mai mare
zeiţă din mitologia ţării. Se credea că ea bântuia pe colinele Knockainy
Hill, din sud-vestul insulei sub forma unei fantome ce reprezenta o
iapă roşie, numită Lair Derg.


In cinstea ei ţăranii făceau făclii din împletituri de paie şi
într-un ritual asemănător retragerii cu torţe, înconjurau colinele
Knockainy, pentru ca astfel vitele şi holdele să fie apărate de duhurile
rele şi zeiţa să asigure protecţie şi fertilitate.


La populaţia Samen din zona Arctică există credinţa că, atunci
când zeiţa soarelui Beiwe, împreună cu fiica ei Neida, iese la plimbare
pe bolta cerului într-o sanie trasă de reni albi, ea goneşte iarna şi
aduce din nou vegetaţia primăverii. In cinstea ei, la solstiţiu de vară,
pentru ca să-i mulţumească şi s-o facă să mai revină şi în anul
următor, populaţia împleteşte din ierburi diferite, coroane denumite
„inelele soarelui”pe care le atârnă de uşi şi ferestre şi aprind focuri
pe culmi.


Kupalo era zeiţa rusă a solstiţiului de vară şi este
reprezentată printr-o păpuşă din paie îmbrăcată în haine de femeie.În
cinstea ei se făceau mari focuri, pentru ca ea să fie darnică şi
binevoitoare.

In Balcani, aceeaşi păpuşă Kupalo era alcătuită dintr-un mesteacăn,
căruia i se tăiau toate crăcile de jos, lăsându-se doar coroana cu
frunze care reprezenta capul. Kupalo lua parte în fiecare an la ritualul
focului. Femei şi bărbaţi, fete şi băieţi săreau peste un mare foc „al
prieteniei” trăgând fiecare în urma lor această păpuşă ce reprezenta
zeiţa solstiţiului. A doua zi urma ritualul spălării la care participau
toţi locuitorii din satul respectiv. Cu mare alai, păpuşa era dusă până
la malul unui râu şi lăsată să fie purtată de ape, credinţa fiind că o
dată cu ea vor pleca toate lucrurile rele, boli, necazuri, secetă,
neînţelegeri, iar anul care va urma va fi îmbelşugat şi fericit.





Vara. Fructul ce se coace al tuturor anotimpurilor, al toamnei
ce-n sămânţă şi-n culcuş de frunză ruginie ea adoarme, iarna ce-n tăceri
de alb crează, primăvara ce prin lumina florilor ea fericită ne spune
că renaşte.   ( Viorel Muha )

Soarele s-ar stinge dacă n-ar mai iubi nimeni.    ( Victor Hugo )  Sibilla


Tradiţia si superstiţiile au rădăcini străvechi, pentru că cea
mai lungă zi a anului a fost considerată punct de balanţă, de răscruce,
de schimbare a anului, o zi înscrisă sub semnul focului care este
simbolul soarelui.




Mii de oameni întâmpină cea mai lungă zi a anului la complexul megalitic de la Stonehenge

Eveniment marcat în fiecare an în data de 21 iunie, solstiţiul de
vară se spune că este favorabil unor magii puternice. Energia
solstiţiului de vară este considerată a fi o energie a pasiunii, a
vitalităţii, a creativităţii şi a belşugului.


Mii de oameni întâmpină cea mai lungă zi a anului la complexul
megalitic de la Stonehenge. Solstiţiul de vară atrage în fiecare an o
mulţime colorată, care vrea să retrăiască experienţele anticilor.


În ţările europene , după convertirea la creştinism , s-a
înrădăcinat tradiţia sărbătoririi zilei Sfântului Ioan Botezatorul în
ziua de 24 iunie. Dacă alţi sfinţi sunt celebraţi în ziua morţii lor ,
Ioan Botezătorul este omagiat în ziua naşterii lui. Această sarbatorire
este fixată la câteva zile după solstiţiul de vară , la fel cum
Crăciunul a fost stabilit la câteva zile dupa solstiţiul de iarnă. Se
spune că aşa cum Ioan l-a precedat pe Isus , la fel solstiţiul de vară
îl anunţă pe cel de iarnă.

La români , solstiţiul de vară este apropiat şi legat de sărbătoarea Sânzienelor.